Astrologul Mădălina Manole îți prezintă horoscopul lunar decembrie 2020 pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul lunii decembrie 2020 vine cu sfaturi și avertizări importante pentru toate zodiile. Află previziunile astrale pentru fiecare zodie, cu detalii interesante despre carieră, bani, dragoste și sănătate.
Luna decembrie 2020 se remarcă prin tranzite deosebite. Încă din prima zi, Mercur, planeta comunicării, va intra în zodia Săgetător, pe care o va traversa până pe 21 decembrie, când va intra în Capricorn. Din această ipostază ne va stimula să privim lucrurile în ansamblu, într-un mod mult mai spiritual, însă astfel va trebui să fim atenți pentru că există riscul de a pierde din vizor detalii esențiale.
Soarele va tranzita zodia Săgetător până pe 21 decembrie, amprentându-ne cu optimism și entuziasm, moment în care va trece în Capricorn, iar pe data de 14 decembrie vom avea o Lună Nouă în Săgetător, eveniment însoțit de o Eclipsă de Soare, care va aduce evenimente neprevăzute și răsturnări de situație, astfel încât să ne racordeze la sensul vieții noastre. Pe data de 30 decembrie vom avea o Lună Plină în zodia Rac, eveniment astrologic care va puncta încheierea unei etape din viața noastră pentru a permite deschiderea alteia.
Venus, planeta iubirii, își va continua tranzitul prin zodia Scorpion, până pe data de 15 decembrie, accentuând profunzimea sentimentelor, iar apoi va intra în zodia Săgetător, de unde ne va face dornici să explorăm noi orizonturi în dragoste, să facem progrese în relații și să descoperim noi conexiuni spirituale cu partenerul de viață.
Saturn, Marele Învățător al astrologiei, va părăsi pe 17 decembrie zodia sa de domiciliu, Capricorn, zodie în care s-a aflat în ultimii 3 ani și va intra definitiv în zodia Vărsător, pe care, de asemenea, o guvernează. Saturn va sta în Vărsător până în 7 martie 2023, timp în care ne va preda lecția umanitarismului și a responsabilității sociale. Va trebui să fim lideri în propria noastră viață, să ne bazăm pe propriile noastre puteri și să dăm dovadă de altruism unindu-ne în moralitate și corectitudine pentru a contribui la dezvoltarea societății. Vom lăsa liderii deoparte și nu vom mai aștepta să ne spună alții ce trebuie să facem pentru a ne fi bine. Va trebui să înțelegem că adevărata putere este în noi.
Jupiter, Marele Benefic al astrologiei, va ieși pe data de 19 decembrie din zodia Capricorn, în care s-a aflat în ultimul an, și va intra în zodia Vărsător pentru următorul an de zile. Din această ipostază, planeta beneficiilor, ne va îndemna la progres, însă progres prin comunitate. Ca să ne fie nouă bine, trebuie să le fie tuturor bine. Vom evolua prin schimbare, prin implementarea noului în viața noastră, prin inovație.
Ei bine, evenimentul cu adevărat remarcabil al acestei luni se va petrece pe data de 21 decembrie 2020 și va fi vorba despre conjuncția Jupiter-Saturn în zodia Vărsător, o conjuncție unică la fiecare 20 de ani care deschide un nou ciclu de evoluție. Se numește Marea Conjuncție, iar efectele sale vor amprenta umanitatea în următorii 20 de ani și vine cu schimbări remarcabile nu doar la nivel social, cât și la nivel individual, fiecare persoană fiind amprentată în astrograma natală, acolo unde are zodia Vărsător.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Berbec
Dragoste
Dacă în prima parte a lunii cei născuți în zodia Berberc sunt mai atrași de relații pasionale, carnale, din a doua jumătate registrul se schimbă și caută apropiere spirituală, idealuri comune și persoane cu principii înalte, elevate. În cuplu se aprinde pasiunea și viața intimă se îmbunătățește, iar partenerii sunt dornici de stabilirea unor orizonturi comune.
Carieră
Luna decembrie este o încununare a muncii de peste an și mulți nativi Berbec au șansa de a ieși în față, de a se face apreciați și de a se apropia vetiginos de atingerea unor obiective stabilite. Se pot deschide noi oportunități pentru cei care au proiecte personale sau poate se asociază acum cu noi persoane și dau naștere unor noi proiecte.
Bani
Cei născuți în zodia Berbec au șansa să returneze un împrumut și să nu intre în Noul An cu datorii. Este posibil ca banii să vină și din noi proiecte sau cineva să investească în tr-unproiect personal de-al lor.
Sănătate
Luna decembrie vine pentru cei născuți în zodia Berbec cu o mai mare nevoie de conectare la credință și la spiritualitate. Nativii sunt mai dornici de cunoaștere și pot descoperi astfel remedii la afecțiunile cu care se confruntă. Schimbaea unor viziuni le va aduce un entuziasm aparte și o bucurie imensă de a-și trăi viața.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Taur
Dragoste
Cei născuți în zodia Taur se bucură de o lună intensă în plan relațional. În prima parte se consolidează relația de cuplu, urmând ca apoi accentul să cadă pe viața intimă și să reaprindă pasiunea în cuplu, dar și sentimentele de gelozie și osesivitate. Cei singuri pot fi atrași mai ușor de persoane noi, însă trebuie să fie și atenți de cine se îndrăgostesc acum pentru că pot fi orbiți și luați de val. Către finele lunii, atracția către pasiuni carnale este mai mare, maia les cu persoane de altă cultură, religie, anționalitate sau care se află la distanță.
Carieră
Nativii Taur se bucură de o lună excepțională în plan profesional și au mari șanse să intre pe o nouă traiectorie în carieră. Se vor afirma, vor fi axați pe atingerea obiectivelor și dornici să progreseze. Este o lună în care pot puncta un succes legat de cariera lor.
Bani
În prima parte a lunii banii pot veni din contracte, colaborări și asocieri, iar ulterior interesul se va canaliza pe moșteniri, litigii, credite, bani la comun cu ceilalți, asigurări, taxe, impozite. Posibil să fie tentați să aibă unele inițiative financiare mai neobișnuite pentru ei, de aceea este de preferat să dea dovadă de prudență pentru a nu pierde bani.
Sănătate
Este o perioadă care poate aduce celor născuți în zodia Taur vindecare, atât psihică, cât și emoțională și fizică, mai ales dacă au trecut prin intervenții chirurgicale de curând. Renunțarea la unele obiceiuri toxice și desprinderea de unele frici le poate aduce reale îmbunătățiri legatede starea generală de sănătate.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Gemeni
Dragoste
Cei născuți în zodia Gemeni au ocazia să-și reconfigureze sistemul de valori și raportarea la relații. Nativii intră de acum într-o nouă etapă care le va aduce noi principii și mentalități în relațiile cu cei din jur. Posibil ca acele relații nefuncționale să se încheie definitiv, mai ales că în sectorul acesta se va petrece eclipsa de Soare, însă acest aspect poate aduce noi începuturi pentru cei dornici de evoluție alături de persoana iubită. Nici cei singuri nu vor rămâne pra mult timp cu acest statut, șansele de a începe o nouă poveste fiind destul de mari, însă persoana va face parte dintr-un alt tipar decât cel cu care aceștia erau obișnuiți până acum.
Carieră
Cei născuți în zodia Gemeni au ocazia să conștientizeze luna aceasta că au nevoie de dezvoltare profesională și în timp ce unii se pot înscrie la cursuri și seminarii de perfecționare, alții pot lua decizia de a-și pune în practică o diplomă, un atestat. Cei care aspiră la un job în străinătate pot pleca acum sau, în alt caz, poate fi vorba de parteneri de altă naționalitate, de firme cu capital străin de unde să sosească oportunități acum.
Bani
Se cere mai multă atenție la dialogurile cu colaboratorii și asociații pentru că se pot încheia unele parteneriate sau, în cel mai bun caz, se pot renegocia contracte.
Sănătate
Cei născuți în zodia Gemeni care au probleme de sănătate mai vechi pot căuta soluții într-un nou registru, fie homeopat, holistic, naturist sau chiar remedii care vin pe cale spirituală, prin credință și curațare energetică.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Rac
Dragoste
Cei născuți în zodia Rac se bucură de aspecte minunate în viața sentimentală. În cuplu există șanse mari de consolidare a relației, de reaprindere a pasunii, după o perioadă zbuciumată, iar în cazul celor singuri se întrevăd șanse de a cuceri pe cineva, de a se îndrăgosti și de a da curs unei noi pevști de dragoste.
Carieră
Este o perioadă care poate aduce schimbări în legătură cu situația profesională. Pot apărea reorganizări la locul de muncă, situații neprevăzute legate de program sau sarcini și responsabilități avute sau, din contră, unii nativi își pot găsi jobul mult dorit, chiar pot fi forțați de un context să facă asta. De exemplu se închide firma unde lucrau sau se restructurează postul lor.
Bani
Cei născuți în zodia Rac intră într-o perioadă în care marea grijă este rezolvarea unui context ce vizează credite, moșteniri, litigii, bunuri materiale. Nu este chiar o perioadă recomandată pentru împrumuturi, cât mai degrabă pentru acoperirea unor rate și datorii. Posibil să fie momente tensionate în plan financiar, însă și acestea să contribuie la căutarea de noi surse de venit poate chiar un alt loc de muncă mai bine plătit.
Sănătate
Cei născuți în zodia Rac au parte de o stare de sănătate bună, dat fiind că sunt tranzite benefice care traversează acest sector, însă totodată și eclipsade Soare se va forma aici, aspect care va aduce mai multă tensiune interioară și oboseală. La mijlocul lunii, câteva zile de concediu ar fi binemeritate. În plus, este o perioadă în care vor simți nevoia să facă schimbări de alimentație, să aducă îmbunătățiri stilului de viață și să se debaraseze de obiceiuri nocive.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Leu
Dragoste
Aspectele care se formează luna aceasta în sectorul sentimental prevestesc noi începuturi, începuturi de lungă durată, de viitor, fie că nativii sunt într-o relație de lungă durată, fie că sunt singuri. De la căsătorie și până la cunoașterea persoanei mult așteptate, totul este posibil acum. Se reaprinde pasiunea, romantismul și sensibilitatea în viața sentimentală și nu este exclus ca mulți nativi Lei să devină părinți.
Carieră
Cei născuți în zodia Leu se vor bucura de o lună bună și în plan profesional. Șansele de a semna noi contracte de colaborare, noi asocieri și parteneriate sunt foarte mari. În plus, nativii sunt creativi și dispuși să-și dezvolte talentele și abilitățile.
Bani
În ceea ce privește sectorul financiar, cei născuți în zodia Leu au tendința de a fi mult ăprea cheltuitori, mai ales pentru distracții, pentru satisfacerea unor pofte și plăceri sau pentru nevoile, chiar mofturile copiilor, în cazul în care sunt părinți.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate pentru cei născuți în zodia Leu, însă vot trebui să acorde mai multă atenție odihnei în preajma eclipsei de Soare. Este o lună care aduce un entuziasm, optimism și o poftă de viață nebănuită. Unii nativi pot relua un hobby.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Fecioară
Dragoste
Prima parte a lunii nu este deloc promițătoare în plan sentimental pentru cei născuți în zodia Fecioară. Nativi au tendința de a respinge orice atașare,iar în cuplu se pot interioriza și pot fi mai puțin comunicativi cu partenerul, însă destul de analitici. Este nevoie de o reconfigurare a unor idei, gânduri, trăiri. Relația cu familia, în schimb, se poate îmbunătăți. Abia către finele lunii decembrie, odată cu Sărbătorile, crește pofta de flirt și nativii sunt mai deschiși la noi experiențe.
Carieră
Se întrevăd oportunități profesionale neașteptate sau nesperate care să le aducă celor născuți în zodia Fecioară un nou capitol legat de locul de muncă. Poate fi vorba de noi responsabilități care să-i îndemne către progres sau de un nou job pentru cei carer-și caută altă direcție. Oricum, ceea ce se petrece acum în acest sector se va dovedi de lungă durată, cu impact pe viitor.
Bani
Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Fecioară s-ar putea să fie nevoiți să învestească niște bani în casă, poate chiar să obțină un astfel de credit pentru locuință. Se întreede ajutor de la părinți.
Sănătate
Este o lună perfectă pentru cei născuți în zodia Fecioară care vor să facă schimbări legate de alimentație, de stil de viață. La nivel emoțional sunt agitați, se simt încorsetați de trecut și este posibil să resimtă nevoia, mai ales în prima parte a lunii, fie de a se închide în propria casă, în propriul dormitor, fie de a se ascunde în sânul familiei.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Balanță
Dragoste
Cei născuți în zodia Balanță se bucură de pasiune și o viață intimă activă în prima parte a lunii, însă nu este exclus ca în cupluri să apară erpisoade de gelozie. Din a doua jumătate a lunii, comunicarea va deveni liant de bază și se pot clarifica multe neînțelegeri cu partenerul. Bala nțele vor intra într-o nouă etapă în viața sentimentală în această lună, o etapă de viitor. Totodată, se cere mai multă responsabilitate vizavi de copii.
Carieră
Se recomandă mai multă prudență și atenție la dialogul cu superiorii în preajma eclipsei de Soare, un moment care poate aduce unele răsturnări de situație și evenimente profesionale neaștepate pentru cei născuți în zodia Balanță.
Bani
Sectorul financiar este puternic aspectat în luna decembrie 2020, iar nativii din zodia Balanță au toate șansele să-și îmbunătățească veniturile. Posibile negocieri salariale sau semnarea unoi noi contracte care să aducă bani la buget.
Sănătate
Cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să se exprime, să comunice, să spună ceea ce au pe suflet și să nu lase frustrări și nemulțumiri să se strângă. Este o lună mai agitată la nivel mental, însă care le va aduce conștientizări importante.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Scorpion
Dragoste
Cei născuți în zodia Scorpion au parte de o lună foare bună în plan sentimental. Nativii comunică impecabil cu partenerul de voațăă și au șansa să lămurească toate neînțelegerile apărute și să-și facă planuri de viitor împreună. Vor avea viziuni comune și asta va contribui la consolidarea relației. Cei singuri se bucură de un magnetism aparte în prima jumătate a lunii și asta îi face mai cuceritori, mai dornici de flirt, context care le pate aduce o nouă relație din a doua parte a lunii decembrie.
Carieră
Se cere mai multă atenție, prudență în dialog și în decizii în preajma eclipsei de Soare care pate impacta cariera nativilor și poate aduce unele situații neașteptate, cu scopul de a-i împinge spre progres. Poate apar modificări de program sau de sarcini care nu sunt neapărat pe placul nativilor, dar se vor dovedi benefice.
Bani
Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Scorpion se bucură de numeroase tranzite planetare care promit ocazii de îmbunătățire a veniturilor, mai ales din zona colaborărilor.
Sănătate
Cei născuți în zodia Scorpion sunt sfătuiți să acorde mai multă atenție problemelor emoționale sau care au legătură cu trecutul. Sunt frământări care pot naște agitație interioară, stres și oboseală, chiar anxietate și o stare de spirit mai proastă.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Săgetător
Dragoste
Cei născuți în zodia Săgetător au tendința de a se concentra prea mult pe propria lor persoană și prea puțin pe nevoile și dorințele partenerului de viață. Acest aspect cere o reevaluare a principiilor și mentalităților sentimentale. Cei singuri au mai multe șanse să lege o relație după jumătatea lunii decembrie.
Carieră
Cei născuți în zodia Săgetător au mari șanse să se afirme profesional pe final de an, să se pună în evidență și să se facă astfel remarcați de superiori. Nu este exclus ca unii nativi să aibă succes într-o afacere personală sau să demareze una.
Bani
Vin idei noi și soluții, iar nativii au mari șanse să-și îmbunătățească situația financiară. Sunt foarte bine susținuți în negocieri și în tranzacții, pot vinde ceva și pot obține venituri suplimentare.
Sănătate
Este o lună bună, energică și plină de optimisdm, poftă de viață, însă în preajma eclipsei de Soare care se formează întocmai în semnul lor, nativii din zodia Săgetător ar trebui să acorde mai multă atenție odihnei și chiar să încerce să-și îmbunătățească pe cât posibil stilul de viață.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Capricorn
Dragoste
Dacă în prima parte a lunii, cei născuți în zodia Capricorn pot fi atrași de o persoană din anturaj, din a adoua parte sunt tentați să intre în fel și fel de relații secrete, ascunse, clandestine sau care să fie ținute departe de ochii publicului, neoficializate. Relațiile de prietenie se îmbunătățesc.
Carieră
Cei născuți în zodia Capricorn au șanse mari să se asociezi luna aceasta cu persoane din anturaj, cu persoane importante, prieteni și să pună la cale noi proiecte. Cei care-și caută un loc de muncă se pot angaja după jumătatea lunii.
Bani
Sectorul financiar este puternica spectat acum și nativii din zodia Capricorn au toate șansele să-și îmbunătățească veniturile, mai ales din activități independente. Oportunitățile de acum se vor dovedi a fi de lungă durată.
Sănătate
Luna decembrie vine cu mai multă nevoie de interiorizare, de meditație și chiar de întoarcere la spiritualitate și credință. Cei născuți în zodia Capricorn sunt sfătuiți să se odihnească mai mult, să caute relaxarea psihică, să evite stresul și mai ales contextele toxice care pot reveni în viața lor. Ren unțarea la unele vicii, anxietăți, amintiri și dependențe le poate face bine.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Vărsător
Dragoste
Cei născuți în zodia Vărsător pot trece printr-o etapă de redefinire a viziuni sentimentale și asta poate aduce chiar concluzii mai puțin plăcute legate de viața lor personală. Cei singuri s-ar putea să fie atrași de persoane din anturaj, iar aracțiile să fie bruște neașteptate
Carieră
Din a doua parte a lunii cei născuți în zodia Vărsător se pot bucura de contexte benefice legate de carieră, poate recunoașterea unor merite sau poate propuneri menite să le aducă ocazia de afirmare. Sunt favorizate proiectele de grup și nu este exclus ca unii nativi chiar să demareze acum un astfel de proiect.
Bani
Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Vărsător pot face progrese dacă știu cu cine să se asocieze. Pot veni șanse de îmbunătățire a veniturilor în urma unor colaborări.
Sănătate
Este o perioadă a marilor conștientizări, mai ales din a doua jumătate a lunii, iar cei născuți în zodia Vărsător sunt sfătuiți să fie atenți la vocea interioară pentru că le transmite direcția pe care au de mers. Trecutul poate fi privit acum cu mai mult optimism și detașare.
Horoscop lunar – horoscopul lunii decembrie 2020, zodia Pești
Dragoste
Luna decembrie 2020 le poate aduce celor născuți în zodia Pești contexte intense în plan sentimental. Cei care se află în relații de lungă durată se pot gândi la oficializarea lor, iar cei singuri sau care sunt îndrăgostiți de cineva pot visa la o uniune mai profundă, pot chiar avea tendința de a-și idealiza partenerul. Șansele de a ajunge la viziuni comune cu partenerul sunt foarte mari acum.
Carieră
Cei născuți în zodia Pești au ocazia să aibă parte de multe conștientizări profesionale, conștientizări care să aducă dorință de evoluție și progres. Sectorul carierei este activat de planete în luna decembrie, deci șansele de afirmare, de atingere a unor obiective sunt foarte mari și nu este exclus ca unii nativi, mai ales în preajma eclipsei de Soare, să ia decizia de a-și schimba direcția de viitor.
Bani
Din punct de vedere financiar sunt aspecte bune pentru cei născuți în zodia Pești, mai ales la început de lună când au șanse mai mari să-ți îmbunătățească veniturile.
Sănătate
Cei născuți în zodia Pești sunt sfătuiți să aibă mai multă grijă la sănătate, mai ales dacă au afecțiuni cronice. Stresul profesional și dedicarea exagerată în zona carierei le poate aduce dezechilibre fizice și nu este exclus ca în preajma eclipsei de Soare să fie mai obosiți ca de obicei. Va fi o perioadă a marilor conștientizări legate de stil de viață și sănătate.